Victorie in prelungiri pentru Dumbravita. Timisenii, din nou pe loc de playoff

TIMIS. CSC Dumbravita a ajuns la cea de-a patra victorie a sezonului, dupa ce s-a impus la limita 1-0, pe terenul Unirii Dej.

Duelul a fost unul echilibrat in prima parte, cu un plus pentru ardeleni, care au ratat doua ocazii bune, prin Negrea, respectiv Fulga. Primul trimis slab cu capul in bratele portarului timisean Trifon. Al doilea a trimis pun pe langa bara din dreapta a portii timisene.

In partea as doua tot Unirea a avut o mare ocazie, prin Ciocan, care din 4 metri l-a nimerit pe Trifon. In minutul 56, Dumbravita a raspuns cu ocazia lui plokhotnyuk, care a primit la 5 metri de poarta, dar balonul trimis de ei a fost respins de fundasii gazda.
Cand meciul parea sa se indrepte spre o remiza, timisenii au obtinut un penalty, in prelungiri. A executat Tismonar, care a semnat astfel unica reusita a meciului si a adus 3 puncte timisenilor.

CSC Dumbravita: Trifon – Amariei, Gisa, Zurbagiu (cpt.), Gladun – Ristin (Cibi 75′), I. Tanase, Salhi – B. Nortey, Plokhotnyuk (Tismonar 75′), Sofran (A. Toroc 75′)

Rezerve neutilizate: P. Toroc – Ghinescu, Balutoiu, Lalic, Tieranu, Andr. Olaru
Antrenor: Cosmin Stan

In runda viitoare, programata peste doua saptamanai, Dumbravita va primi vizita penultimei clasate, CSM Alexandria.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.