TIMIȘOARA. Noi imagini cu tragedia de luni de lângă Timișoara ajung la redacția opiniatimisoarei.ro.
CITESTE SI: E nevoie de sange la Timisoara. Apelul Centrului Regional de Transfuzie Sanguina
Momentul în care dubița unui curier și un autoturism se izbesc într-o intersecție din Giroc, iar un om a murit și alți doi au fost răniți, a fost filmat.
Câteva ore mai târziu, în aceeași intersecție s-a produs încă un accident, soldat doar cu pagube materiale.
Imaginile ne-au fost trimise la redacție de un cititior opiniatimisoarei.ro, căruia îi mulțumim.
Va reamintim, luni, la intersecția Crinului cu Narcisei, în comună Giroc de lângă Timișoara, dubita unui curier de 21 de ani și o mașînă condusă de un bărbat de 64 s-au ciocnit, după ce tânărul nu a acordat prioritate.
În urma accidentului, ambii șoferi au fost răniți și au ajuns la spital. La fel și o femeie de 80 de ani aflată în autoturism. Din nefericire, această din urmă nu a rezistat și s-a stins în brațele medicilor.
Localnicii au povestit că accidentele se țîn lanț în acea intersecție de când strada Narcisei a devenit cu sens unic, iar autoritățile nu iau nicio măsură.
Pareri
Și oile cînd nu mai au loc îsi dau una în alta ….ați suprapopulat în ultimul hal Girocul, Moșnița, Dumbrăvița șamd…rechinii imobiliari se plimba cu BMW-uri de 2-300.000euro și rînjesc …îi vedem în fiecare zi .
Un dezastru …mam născut în Timișoara și ma gîndesc serios sa plec dracului de aici unde vad cu ochii ….vreți sa faceți din Timișoara un fel de Bangkok, Jakarta, Manila sau Mumbai
Va venii și vremea cînd va ajunge un oraș fantomă Timișoara ….Foamea, șomajul și sărăcia vor face din nou legea…fiecare va pleca de unde a venit
Timisoara a picat oficial de cand a fost votat a2a oara un pisat ilegal…sa vedem cat de jos poate sa mearga
Sa mentionati ca aceste accidente au fost cauzate de aceasi persoana in masini diferite….
Pe ce va bazați când faceți o astfel de afirmație?
Stai jos,ai nota 2
Dubele sunt PERICOL MAJOR si de eceea vetificare la ainge peste tot in Vest, mai putin in Romania😡Danke Johannis cu guvernele tale de NULITĂȚI, si Parlamentari promovati doar pe cumetrii de partid. Sefiii din MAI de la RUTIERA merg la Congrese internationale doar la SHOPPING, nu ca sa invețe ceva. Nu degeaba suntem CAMPIONI LA MORTI pe sosele. Votati PSD PNL sa conitie CARNAGIU de oameni, multi NEVINOVATI. Iar Consiliul Local condus de USR Fritz ce face ?! ANULEAZA atributiile Rutiere la Pol.Locala🤬 Ca sa zburde soferii criminali in voie…
„Autoritățile nu iau nici o măsură…”.
Ai ditamai cedează. Trebuie sa casti ochii. Ce ar trebui sa facă autoritățile pentru șoferii inconștienți?
Bump-uri pentru cei care au cedează cu 2 metri înainte de intersecţie. Poate așa opresc…
Ai dreptate.
Pana la alte masuri care sa limiteze astfel de accidente, asta ar fi o masura putin costisitoare si cu impact mare.
E clar ca ar fi binevenit un semafor acolo. Desi am incredere ca cei ce nu respecta semnul cedeaza trecerea pot trece si pe rosu.
Cat despre majoritatea soferilor de dubite albe sunt mai rai ca … cei cu BMW-uri. Nu stiu, parca-i alege cineva.
il doare la carici pe veterinarul suprem
Mama a decedat , frate miu este in coma cu mici sanse . Intersectia este bine semnalizata. Exista semn de cedeaza trecerea mare cu semnale luminoase, pe stilp si Jos pe sosea la fel semnal de cedeaza . Din pacate soferul se pe duba nici macar nu a intentionat sa frineze Nu realizezi cu adevarat tragediile de pe sosele pina cind nu o simti pe propria piele.CONDUCETI CU ATENTIE.
VIATA ARE PRIORITATE
Se gonește de numa pe o străduță între case.
Pe drumuri sunt tot mai multi cretini,din pacate acestia provoaca accidente mortale,tot mai des si in interiorul localitatilor.Nesimtirea,tupeul jegos si incapacitatea de a gandii,pe metoda „semnalizez(daca)si ma bag ca franeaza fraieru din spate”,este tot mai intalnita.A taia calea,a trece pe rosu,sau a nu acorda prioritate sunt metode normale de conducere pentru multi bivoli si mai nou si pentru doamne si domnisoare de bivoli.
Ce masuri sa se ia,au semne de circulatie sa le respecte,sau sa puna pe unul de la drumuri sa le aplice cu semul in cap la fiecare.Iar cand te apropii de o intersectie fie ca ai prioritate sau nu reduci viteza.
m-am uitat pe harta anul trecut cand era pe google maps facuta poza exista un calmator de viteza. exista si o oglinda instalata acolo. se pare ca calmatorul de viteza nu mai exista. oricum, trebuie sa fii nebun sa mergi asa cu viteza la intersectii mai ales ca nu ai vizibilitate.
Călin Georgescu: „Nu ai ce să înțelegi și nici nu e cazul să înțelegi, ăsta e singurul mod de a înțelege. Dacă te apuci să înțelegi, intri în minte și s-a terminat“.
Felicitari domnule Zamfir Barna ! Acest citat al lui Georgescu trebuie repetat la nesfarsit. El demonstreaza ca in decembrie ’24 a inceput revolutia prostiei in Romania !
pishat eshti tu cu m@ta care o suge lu’ Lae
La Giroc tot Fritz?