Video. Zdrobit de o placa. Muncitor grav ranit pe santierul hub-ului de sanatate de la Timisoara

TIMISOARA. Grav incident pe santierul Centrului de Mari Arsi de la Timisoara. Un muncitor a fost ranit dupa ce o placa de cofrare s-a prabusit peste el.

CITESTE SI: Tragedie. Tanar gasit mort intr-un bazin de inot din Timisoara

Barbatul in varsta de 49 de ani face parte din echipa de muncitori care lucreaza pe santierul din vecinatatea Spitalului Judetean, iar miercuri dimineata, in timpul unei manevre, a fost grav ranit, dupa ce panoul s-a desprins si a cazut pe el.

VIDEO: George Stefanita

Imediat, colegii lui au dat alarma, iar medicii din spital l-au preluat. Norocul barbatului a fost ca purta casca si echipamentul de protectie, insa chiar si asa, este in stare grava si a intrat direct in sala de operatie la Spitalul Judetean Timisoara.

La locul accidentului au ajuns si echipajele de politie, care au inceput cercetarile.

De asemenea, inspectorii ITM au demarat o ancheta, pentru a stabili daca pe santier au fost respectate toate regulile privind protectia muncii.

La data de 29 mai a.c., in jurul orei 09:21, politistii Sectiei 2 Urbane Timisoara au fost sesizati cu privire la faptul ca o persoana ar fi suferit un accident de munca pe un teren pe care s-ar fi desfasoarat activitati de constructii, din municipiu.

Politistii s-au deplasat de urgenta la fata locului stabilind faptul ca cele sesizate se confirma, fiind vorba despre un barbat in vârsta de 49 de ani, angajat al unei societati comerciale din Timisoara.

Barbatul a fost transportat la spital in vederea acordarii ingrijirilor medicale de specialitate.

In cauza, politistii au intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de nerespectarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca, precum si neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.