Viorel Screciu: Traim intr-o societate in care se pare ca toti suntem putini luati!

Viorel Screciu

Traim intr-o societate in care se pare ca toti suntem putin „luati”… asa cum zice cantecul zis de Pitis si Colibri. Asta mai ales daca te uiti la televizor si citesti presa de scandal. Oglinda fidela a societatii romanesti nu este nici clasa politica, nici starea social-economica, ci fotbalul. Aici, unde tot romanul se pricepe, unde poti sa iti dai frau liber vorbelor si instinctelor, orice este posibil. Aici ne dam arama pe fata in cel mai plenar mod cu putinta.

Bute isi trimite adversarii la pamant si este campion mondial la nu stiu ce versiune… Si ce daca?! E mai interesant sa ne uitam de un million de ori la fazele alea de local combat de la meciul dintre Petrolul si Steaua. Afisam mesaje pe stadioane si il glorificam pe Martinovici pentru ca a reusit sa ii dea in mutra unui tembel, numit ultras, intrat pe gazon sa se ia la bataie cu stelistii sub privirile inocente ale ploiestenilor aflati in tribune sau chiar pe gazon.

Fetele de la scrima vin acasa cu mastile alea incarcate cu medalii. Iar noi? Vanare de vant… Pai ce aia e scrima? Daca vreti impunsaturi si chiar „injunghieri” verbale luati telecomanda. Apare Gigi cu spada sa si… stiti ce urmeaza. Mai mult! Paszkany ataca la baioneta arbitrul pentru un “unspemetru” dat si un gol neacordat. Ii raspunde seful fluierasilor, Craciunescu. In tot acest timp telecomanda iti tremura in mana, dar ochii ramin pe acelasi post. Ce mare branza a facut si Branza aia?

Fetele de la handball merg mai departe in nu stiu ce competitie. Plictisitor… mai ales ca fac asta de cativa ani. Mult mai interesante sunt necalificarile fotbalistilor. Ce zici nea Piti? Dupa atatia ani de tacere ciudoasa selectionerul maximus ne onoreaza cu prezenta la conferintele de presa si ne anunta cat de vinovati suntem noi ziaristii pentru toate neimplinirile fotbalului romanesc. De aia se bate lumea pe stadioane, de aia vine DNA-ul peste federatie si de aia gazonul de pe cel mai mare, mai nou si mai scump stadion din tara trebuie schimbat a treia oara. Amicalele cu Belgia si Grecia nu se joaca in tara pentru ca afurisitii de jurnalisti au pus in capul fotbalistilor nationalei tot publicul romanesc, public care, astfel incitat, se deda la injurii grosolane nemaiauzite de urechiusele obisnuite cu Bach si Vivaldi.

Ati sesizat ca nu am pomenit nimic despre Sandu si Dragomir? Asta pentru ca in fotbalul nostru totul e…vanare de vant…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.