TIMISOARA. Conform traditiei, de Sarbatori, casa trebuie sa fie luna si bec. Geamurile si perdelele trebuie sa straluceasca, covoarele sa arate ca noi, parchetul si pardoseala sa fie proaspat spalate, pe mobila sa nu gasesti niciun fir de praf. Cum sa le faci insa pe toate atunci cand, pe langa job, mai ai grija si de copii, iar orele libere sunt dramuite?
Curatenia inainte de Sarbatori este o adevarata treditie pentru gospodinele care vor ca locuintele lor sa straluceaasca de Craciun sau Revelion. Pentru doamnele care nu au suficient timp, dar dispun de un buget suficient pentru curatenie, exista varianta firmelor specializate care rezolva tot, de la spalatul geamurilor si a pardoselii, pana la lustruitul mobilei sau curatarea covoarelor.
Gospodinele care vor sa recurga la aceasta varianta trebuie sa contacteze, din timp, firmele specializate. Asta deoarece nu exista un pret standard, ci totul se negociaza in functie de marimea locuintei, serviciile dorite dar si starea in care se afla casa sau apartamentul. Asa ca un reprezentant al firmei sa va deplasa acasa la client, va analiza situatia si va propune un pret.
„Trebuie sa vedem cum arata locuinta, inainte de a da un pret, fie el si orientativ. In unele case e mai mult de lucru, in altele, chiar daca vorbim despre aceeasi suprafata, e mai putin. Asta nu inseamna neaparat ca in unele este neglijata curatenia iar in altele nu. Poate sa depinda si de zona in care este amplasata locuinta. Pe bulevardele circulate sau in centrul orasului, sa zicem, e mai mult praf care se depune pe geamuri dar si pe mobilier, covoare, perdele, decat intr-o zona rezidentiala unde nu e circulatie foarte intensa. Sunt bucatarii in care se gateste intens, sunt altele in care se prepara doar la micounde …, depinde de multe, de asta facem evaluari”, explica pentrui opiniatimsoarei.ro patronul unei firme care ofera servicii de curatenie complete.
„Exista o piata pentru aceste servicii, este clar. Avem deja clienti fideli, pentru cei care apeleaza la noi tot anul facem discount de Sarbatori. Dar e loc si de clienti noi, pentru ca putem mobiliza mai multe echipe in cazul in care cererea este mare. De Sarbatori cele mai multe solicitari vin pe spalat de covoare, perdele si pardoseala ….” este de parere un altul.
„Mi se pare deja firesc sa apeleze oamenii la noi. Femeile nu mai au timp sa petreaca zile in sir sa faca smotru mare. In plus, dau un ban dar avem personal instruit – care se misca mai repede pentru ca stie exact ce si cum sa faca, avem ustensile si produse de curatenie profesionale. Nu se compara, de exemplu, aspiratoarele noastre cu unul casnic”, lauda avantajele folosirii unei firme de curatenie un alt patron.
Un serviciu complet de curatenie poate cuprinde : aspirarea covoarelor si a mochetei (inclusiv scoaterea petelor), spalarea geamurilor, stergerea prafului si indepartarea panzelor de paianjen de pe pereti si tavane, spalarea si dezinfectarea grupurilor sanitare, curatarea corpurilor de iluminat, a lemnariei, ramelor de tablouri, spatiilor de servit masa, instalatiilor de aer conditionat sau a caloriferelor.
Un pret de pornire pentru curatenia generala poate fi de 2,5 lei pe mp. Alte firme isi calculeaza preturile orientative in functie de numarul incaperilor. Astfel, pentru un apartament de o camera tariful este de 200 de lei, la doua camere 260 de lei, iar la case sau vile cu suprafete de peste 200 pretul porneste de la 600 de lei.
Cat despre gospodine, nu ar zice nu, dar se uita cu atentie si la bani.
„Au fost ani in care am avut firma la curatenie inainte de Craciun. Acum insa suntem cam stramtorati si o sa incerc sa fac eu, cat pot, cum pot .. Normal ca e mai comod cu firma, dar daca ai cu ce sa platesti”, este de parere Andreea S.
„Astea-s mofturi. In tinerete aveam si serviciu, faceam mancare, aveam grija de copii – si am trei – si niciodata n-am avut ajutor la curatenie. Acum, ca am imbatranit, e mai greu. Trebuie sa-mi dea ginerele jos perdelele, ca mi-e frica sa ma urc pe scaun, ma mai ajuta nurorile cu spalatul parchetului si la geamuri. Covoarele mi le duc tot ele, o data pe an, la spalat, dar vara, ca le usuca la spalatorie pe gard …„, spune doamna Maria Onciu, o gospodina iesita la pensie.
„Stiti cum fac eu? Chem firma, dar dupa ce trec Sarbatorile. Avem casa mare, se aduna nemosagurile la noi, e jale ce ramane in urma. Atunci fac ce pot eu inainte, ca de ‘ochii soacrei’ cum se zice, si dupa ce trece si Revelionul si zilele libere, chem femeie de la firma – incep anul cu casa curata”, povesteste Adina Dumbrava, o timisoreanca mutata de curand intr-o vila dintr-una din comunele de langa Timisoara.
De fapt, la varianta curateniei de dupa Sarbatori s-au gandit si firmele de specialitate care si-au inclus in portofoliu si acest serviciu, la capitolul „curatenie dupa evenimente”. Si in acest caz pretul se negociaza in functie de dimensiunile locuintei si starea ei.
Pareri
Dragilor, nu exista expresia „luna si bec”. E ori luna, ori bec! Halal…