Vlad Cotuna, timisoreanul care i-a luat locul lui Dragulescu la Olimpiada de la Londra spune ca 2012 a fost cel mai reusit an

Vlad Cotuna a bifat in acest an prima sa participare la Jocurile Olimpice, reusind totodata sa ocupe locul III atat la Cupa Mondiala de Seniori cat si la Camionatul European de Seniori.
Gimnastul timisorean a reusit sa prinda lotul  Romaniei pentru Olimpiada de la Londra in detrimentul multimplului campion, Marian Dragulescu.”Pot sa spun ca 2012 a fost cel mai reusit an de cand sunt in gimnastica, am luat si medalia la Europene, a fost si participarea la Jocurile Olimpice, care a fost foarte greu de obtinut, pentru ca trebuia sa se aleaga pentru echipa intre mine si Dragulescu. Trebuia sa fiu tot timpul constant, stresul era foarte mare, emotiile ca nu voi merge, la fel. A fost si o emotie in plus faptul ca mergeam in locul lui Dragulescu, pentru ca nu este un gimnast oarecare, este de 8 ori campion mondial, este vicecampion olimpic, era foarte greu sa il depasesc, numai ca in momentul acela nu a fost antrenat destul si antrenorul a decis sa ma bage pe mine in echipa”, a povestit Vlad Cotuna.
Sportivul legitimat la CSM Lugoj marturiseste ca experienta traita la Londra este imosibil de descris in cuvinte: ”A fost o experienta unica, pe care cred ca numai sportivul care pleaca la Olimpiada o poate simti, e greu de descris, a fost ceva inexplicabil, foarte frumos! Fiind si prima mea Olimpiada, am acumulat si exerienta de care am avut nevoie si sper ca in 2016, la Rio sa arat ce am acumulat si sa vin cu medalia acasa”, a mai spus Vlad.
Gimnastul va fi premiat cu titlul de ”Sportivul Anului 2012 in judetul Timis”, de catre Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Timis si Consiliul Judetean Timis, in cadrul unei festivitati care va avea loc marti, 18 decembrie.
Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.