Vox Technology Park Timisoara inchiriaza 1.200 metri patrati catre Nestle, MHP – A Porsche Company si Tech Mahindra

TIMISOARA. Proiectul de birouri Vox Technology Park din Timisoara a inchiriat o suprafata de 1.200 de metri patrati catre companiile Nestle, MHP Romania – parte a grupului Porsche, si Tech Mahindra.

In urma acestei noi serii tranzactii, Nestle isi va reloca in Vox Technology Park centrul sau local de servicii financiare.

MHP isi extinde activitatea din Romania cu ocazia inaugurarii celui de-al doilea punct de lucru din tara, in Timisoara. MHP Consulting Romania face parte din Grupul MHP, companie afiliata concernului Porsche, fiind o companie lider din sfera IT, dedicata dezvoltarii de solutii pentru segmentul de piata „Mobility & Manufacturing”. Compania are peste 3.000 de angajati si filiale in Germania, Elvetia, SUA, China, Marea Britanie si Romania. Societatea este prezenta in Romania din 2014, cu un birou in Cluj Napoca cu peste 400 angajati, furnizand servicii de consultanta IT unei game largi de clienti din intreaga lume.

In acelasi timp, Tech Mahindra, o companie care ofera solutii telecom, outsourching (call centre) si servicii de tehnologie informationala, va intra pe piata din Romania direct prin intermediul noului birou din Timisoara. Tech Mahindra este una dintre cele mai mari companii de profil din India, cu venituri anuale de peste 5 miliarde de dolari si peste 125.000 de angajati la nivel mondial.

Prin atragerea acestor noi companii de renume suntem tot mai aproape de a crea un parc de afaceri redutabil si mai ales a unui ecosistem proprice dezvoltarii companiilor din segmentul IT si tehnologie active in Timisoara. Avem in acest moment mai mult de 10 companii si echipe active in aceste segmente de business si vom continua sa imbunatatim atat mixul de chiriasi cat si oferta de servicii si facilitati oferite”, a declarat Vlad Vela, directorul general al Vox Property Group, dezvoltatorul proiectului de birouri Vox Technology Park.

Vox Technology Park ofera deja facilitati unice la nivel national, precum posibilitatea identificarii biometrice printr-o aplicatie care genereaza o cheie de acces de tip QR code in urma recunoasterii faciale sau a amprentei, dar si avantaje competitive pentru angajati, ca spatii si dusuri pentru biciclisti, food court si sala de fitness, spatii comerciale si de servicii. Proiectul a obtinut recent si certificarea verde finala BREEAM cu ratingul Excellent si un punctaj total de 86,7%, cel mai mare obtinut de catre un proiect imobiliar din Romania.

De asemenea, Vox Technology Park a inchiriat recent 2.100 de metri patrati catre operatorul centrelor de fitness Nextfitt, care va deschide in cadrul proiectului unul dintre cele mai mari cluburi de fitness din Timisoara, in urma unei investitii de 1,1 milioane de euro.

Vox Technology Park are o suprafata inchiriabila de 26.600 de metri patrati si a fost finalizat in urma unei investitii de 30 de milioane de euro. Dezvoltatorul proiectului are de asemenea in derulare si constructia proiectului rezidential Vox Vertical Village, amplasat in imediata apropiere a proiectului de birouri. Vox Vertical Village reprezinta primul concept de ”oras pe verticala” dezvoltat pe plan local, urmand a fi livrat pe piata la finalul anului 2019 in urma unei investitii de 14 milioane de euro. Peste 1.000 de arbori si arbusti vor fi amplasati atat pe terasele private cat si in spatiul comun interior.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.