Vreme nebuna la sfarsit de saptamana! Care e prognoza meteo pentru Banat, unde ninge sau ploua si unde vor fi 12 grade?

Ploioasa si mohorata se anunta vremea pe final de saptamana. Totusi, in unele regiuni temperaturile vor creste nesperat de mult pentru aceasta perioada, urmand chiar sa depaseasca pragul de 10 grade Cesius.


Astfel, VINERI in nord-vestul tarii va fi destul soare, insa in restul teritoriului norii predomina, iar in sud si est acopera cerul in intregime. Asteptam precipitatii in toata jumatatea de sud a tarii, dar numai izolat in rest. In general va ploua si va burnita, iar in Moldova si la munte va fi lapovita si, trecator, vor cadea ninsori.

Pe alocuri, mai ales in Muntenia si Moldova, se va depune din nou polei. Vantul se agita si el prin sudul Transilvaniei, pe litoral si la munte, iar maximele zilei nu depasesc 2…3 grade in Moldova, insa vor atinge 12 grade in Maramures si Crisana, regiuni ce vor fi mai insorite.

In Banat vom avea cel mult 9-10 grade si vant taios.

SAMBATA vremea va fi mohorata si precipitatiile cuprind treptat mare parte din tara. Vor cadea ploi in cea mai mare parte a teritoriului, exceptand nordul Moldovei si zona montana inalta, unde apar si lapovite si ninsori. Pe alocuri se va depune din nou polei, mai ales prin Moldova si Baragan, iar in sudul tarii si la munte se aduna izolat peste 15 l/mp.

In Banat se anunta reprize de ploaie si maxime termice in jur de 10 grade.

Vantul sufla in continuare mai alert prin sudul Transilvaniei, precum si pe crestele montane, iar temperaturile raman mai mici decat ar fi normal in Moldova, Muntenia si Oltenia, in timp ce in restul teritoriului, vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit la inceput de decembrie. Maximele zilei pornesc de la -1 grad in Moldova si ating 11 grade in Dealurile de Vest.

DUMINICA vine cu cer acoperit de nori si se asteapta precipitatii in toata tara. Vor fi mai mult ploi, care doar in jumatatea de nord a Moldovei si pe crestele montane se vor transforma treptat in lapovita si ninsoare. Izolat apare si poleiul, iar maximele raman usor negative in nordul Moldovei, -1 grad.

In Banat, ca si in intreg vestul tarii,  abia se vor mai atinge 9 grade.

Si saptamana viitoare vine cu vreme inchisa, cu precipitatii mixte la nivel local in vestul, centrul si nordul tarii, in timp ce in restul teritoriului predomina ploile. Izolat se produce si polei, iar vantul doar pe litoral se arata mai sprinten. La pranz vor fi temperaturi intre -1 si 7 grade, iar in zilele urmatoare temperaturile tind sa raman in jurul normelor perioadei si probabilitatea de aparitie a preicipitatiilor va fi mai mare marti, caci spre jumatatea saptamanii acestea se restrang si vor fi tot mai slabe.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.