Week-end plin de evenimente la Iulius Mall Timisoara: Targ de blanuri, cooking show si teatru de papusi

În acest final de săptămână, Iulius Mall Timişoara a pregătit un program încărcat de evenimente: târg de blănuri şi produse din piele, cooking show pentru cei pasionaţi de gătit, teatru de păpuşi pentru cei mici şi, pentru că se apropie Ziua Îndrăgostiţilor, un târg cu numeroase idei inspirate de cadouri.

De vineri până duminică inclusiv, clienții care vor să îşi completeze garderoba cu o haină de blană sau de piele vor găsi o varietate de propuneri la târgul de la demisolul Iulius Mall. Piese vestimentare, cu design modern sau clasic, de ocazie, casual, office sau sport, pe toate le pot descoperi la mall. De asemenea, vor avea la dispoziţie numeroase opţiuni în materie de mănuşi, căciuli, portofele, curele şi borsete.

Ziua Îndrăgostiţilor se apropie, astfel că, în acest weekend, Iulius Mall vine în întâmpinarea celor care au nevoie de inspiraţie în alegerea darului ideal pentru jumătatea lor. În perioada 9 – 11 februarie 2018, peste 40 de expozanţi îi aşteaptă la parterul mall-ului, la „Târgul cadourilor de Valentine’s Day”. Oferta este extrem de generoasă: cercei, broşe, pandantive, ceasuri, brăţări din piele, pietre semipreţioase, produse din fildeş, cosmetice, lumânări parfumate, creme şi parfumuri, felicitări, tricouri şi căni personalizate, aranjamente din lavandă, accesorii fashion din lemn şi nu numai, tablouri şi multe altele. Nu lipsesc dulciurile pentru îndrăgostiţi şi inimioarele din miere.

Clienţii Iulius Mall pasionaţi de gătit sau cei care doresc să înveţe noi reţete sunt invitaţi sâmbătă, la Pasta Show. De la ora 15.00, în food court, chef Fortunato Concetti va găti diverse sortimente de paste, care vor fi savurate de cei prezenţi la eveniment, alături de o băutură delicioasă oferită de locaţia Refresh, din Iulius Mall. Vor fi trei reprize de gătit, în care maestrul bucătar va divulga detalii despre arta preparării pastelor celor interesaţi să descopere cele mai gustoase reţete sau alte preparate inedite care au la bază acest ingredient.

Sâmbătă şi duminică, cei care doresc să fie solidari cu persoanele care luptă împotriva unei maladii grave sunt aşteptaţi la standul Asociaţiei Little People, amenajat la etajul Iulius Mall, în zona de copii, cu ocazia „Zilelor Bandanei”. Între orele 12.00 – 22.00, reprezentanţii asociaţiei le vor dărui bandane şi brăţari galbene tuturor celor care vor face donaţii în beneficiul persoanelor aflate în suferinţă.

Şi în acest weekend, cei mici sunt invitaţi la o incursiune în lumea poveştilor. Duminică, de la ora 12.00, în food court, copiii vor urmări marionetele în piesa „În junglă”.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.