Weekend plin la Iulius Town: expozitie LEGO si ‘Museum of the Moon’, premii ‘Cate-n luna si-n stele’, distractie cu tiroliana si teatru de papusi

TIMISOARA. Iulius Town se transformă și în acest final de săptămână în destinația ideală de petrecere a timpului liber. Vizitatorii sunt așteptați să admire clădiri emblematice în miniatură din Timișoara și Cluj-Napoca, să „exploreze” instalația „Museum of the Moon”, să „Câștige câte-n lună și-n stele” sau să participe la evenimentele dedicate Zilei Jandarmeriei Române. Cei mici se vor bucura de întâlnirea cu „Ursul Păcălit de Vulpe”, dar vor putea să experimenteze și tiroliana sau să se distreze alături de prietenii necuvântători ai jandarmilor.

O expoziție inedită te aşteaptă, în perioada 1 – 3 aprilie 2022, la Iulius Town. Aici poți admira o serie de machete realizate din piese Lego, ce se întind pe 34 mp și cuprind replici în miniatură ale unor clădiri emblematice din Timișoara, precum Palatul Apelor, alături de Cazinoul și Biserica Sf. Mihail din Cluj-Napoca, dar și multe alte construcții impresionante.

Poți descoperi universul cărămizilor de construcție Lego în Piațeta Intersport din Iulius Mall, în cadrul expoziției Brickenburg – Zilele Fanilor LEGO, care promite că va surprinde nu numai pasionații din domeniu, ci și pe cei care sunt gata, sau încă nu, să-și antreneze mintea, răbdarea și creativitatea cu ajutorul micilor „cărămizi”.

Și în Iulius Gardens poți admira, până pe 10 aprilie, o lucrare spectaculoasă a celebrului artist britanic Luke Jerram. În cazul condițiilor meteo nefavorabile de vânt sau ploaie, instalația „Museum of the Moon” va fi demontată temporar, dar de îndată ce vremea permite, ea va fi remontată pentru a ne bucura împreună de expoziție. „Luna” va „răsări” în fiecare seară, iar pe lângă imaginea impresionantă pe care ți-o oferă, îți dă șansa să „Câștigi câte-n lună și-n stele”. Astfel, după ce ți-ai făcut un selfie cu Luna, ai două variante să pleci acasă cu premii stelare. Tot ce trebuie să faci este să mergi la Centrul de Premiere cu flyer-ul pe care l-ai primit în zona instalației, în intervalul orar 17.00 – 22.00, de luni până vineri și în intervalul orar 15.00 – 22.00, sâmbătă și duminică. Dacă te numeri printre primii 200 de norocoși, câștigi pe loc un cadou surpriză. În plus, dacă alegi să-ți înnoiești garderoba și faci cumpărături de minimum 300 de lei (în zilele de 1, 2, 3 aprilie și 8, 9, 10 aprilie), câștigi vouchere la Muehle, Hervis, M·A·C Cosmetics, Nobila Casa, Manay, Mado, SushiVO și DAbo Doner. Regulamentul campaniei poate fi consultat pe www.iuliustown.ro.

Sâmbătă, 2 aprilie, BRomania și echipa filmului “Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie” îți dau întâlnire de la ora 19.00 la Cinema City din Iulius Town Timișoara pentru o sesiune de poze și autografe, iar de la ora 19.30 începe vizionarea filmului.

Surprize vor fi și în piațeta Tucano, unde în acest weekend va fi marcată Ziua Jandarmeriei Române. Astfel, sâmbătă, 2 aprilie 2022, în intervalul orar 11.00 – 17.00, jandarmii vor răspunde atât la întrebările celor mici, cât și la cele ale adulților și vor avea loc și expoziții de tehnică de luptă, tehnică auto, acțiuni speciale antiteroriste și dresaj canin. Acestea vor continua și duminică, 3 aprilie, între orele 12.00 – 14.00, când vor fi din nou prezentări ale tehnicilor specifice jandarmilor, coborâri în rapel ale Detașamentului Antitero, va fi amenajată o tiroliană pentru copii, iar câinii de serviciu se vor împrieteni cu toți cei prezenți la eveniment. Tot duminică, dar în piațeta Splend’or, cei mici vor face cunoștință cu  „Ursul Păcălit de Vulpe”. Marionetele vor urca pe scenă începând cu ora 11.00.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.