TIMISOARA. Mii de studenți și absolveți au venit, în zilele de 10-11 aprilie 2024, la Cantina Universității Politehnica Timișoara, la cea de-a XXIV-a ediție a Zilelor Carierei UPT, pentru a lua contact cu reprezentanții firmelor și instituțiilor care au venit să prezinte sute de oferte de practică și angajare, , având astfel ocazia de a explora cele mai noi tendințe de pe piața muncii și de a-și face o impresie cât mai realistă asupra așteptărilor angajatorilor, dar și asupra vieții profesionale în cadrul companiilor partenere.
Reprezentanții companiilor, veniți cu oferte de internship, prin care oferă studenților șansa de a pune în practică ceea ce au învățat în facultate, punându-le acestora la dispoziție tehnologii cu care poate nu au interacționat până acum, joburi part time sau full time, au precizat și așteptările pe care le au de la potențialii viitori colegi: tineri entuziaști, colegi alături de care să creeze noi tehnologii, care au un bagaj de cunoștințe teoretice, capacitate de lucra în echipă, dispuși la „self-learning”, dornici să învețe lucruri noi, cu sprijinul mentorilor din companie, cu inițiativă și dornici să lucreze. Experiența nu este neapărat necesară, iar companiile partenere ale UPT le oferă această primă șansă, de a acumula experiență, încă din perioada studiilor. Cu alte cuvinte, companiile sunt mai degrabă dispuse să-i ajute pe tineri să-și formeze experiența decât să caute colegi cu experiență.
Așa cum preciza și rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, „Studenții pot vedea cum se modifică dinamica pe piața muncii, care este acum puțin diferită. E nevoie de o adaptare mai rapidă, iar ei pot vedea care sunt cerințele angajatorilor. Ținând cont și de numărul mare de firme, putem spune că e o informare destul de consistentă. E bine că avem un număr atât de mare de companii prezente, în condițiile în care atât în SUA, cât și în Europa Occidentală sunt anumite rezerve față de noi angajări”.
Conf.univ.dr.ing. Loredana Stanciu, directorul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră, care a organizat evenimentul, a completat: „Ca noutate, la această ediție avem ca partener și Convenția Organizațiilor Stidențești din Universitatea Politehnica Timișoara (COSPOL), care au venit cu un „chill zone by COSPOL”, unde îi așteaptă pe colegii lor cu oferte de voluntariat, cu informații despre ce înseamnă voluntariatul în UPT și cum îi poate ajuta pentru viitoarea carieră”.
Aproape 60 de firme naționale și internaționale, dar și instituții de stat au expus la standuri sute de oferte de carieră pentru studenți și absolvenți (oferte de practică, locuri de muncă full time sau part time, sprijin pentru realizarea de proiecte, alte posibilități de colaborare), au susținut conferințe și prezentări și, cel mai important, au avut posibilitatea de a interacționa fizic cu tinerii aflați în căutarea unei oportunități de carieră.
Numărul mare de firme prezente la cea de-a XXIV-a ediție a Zilelor Carierei UPT reflectă încă o dată strânsa legătură și bunele relații de colaborare pe Universitatea Politehnica Timișoara le întreține, reciproc avantajos, cu mediul privat.
Nu în ultimul rând, participanții au avut posibilitatea de a participa la o tombolă prin intermediul căreia, cu ajutorul partenerilor – Untold, Flight Festival, Codru și Saga – s-au pus la bătaie bilete de acces la festivaluri.