Zimbrii s-au intors in Banat, dupa 200 de ani. Zeci de animale pe cale de disparitie vor fi eliberate in Muntii Tarcu

TIMISOARA. Cel mai mare mamifer terestru din Europa, zimbrul, a fost readus in Banat, dupa 200 de ani de la disparitia lui din zona. 17 exemplare de zimbru – Bison bonasus – au fost donate Romaniei de mai multe rezervatii din Europa.

Unul dintre cele mai mari proiecte dedicate salvarii zimbrilor din Europa se va derula in localitatea Armenis, din judetul Caras-Severin. Organizatiile neguvernamentale WWF-Romania si Rewilding Europe au adus sambata in tara noastra 17 zimbri ce au fost donati de mai multe rezervatii din Europa, cu scopul de a-i ajuta sa se integreze in mediul salbatic din Muntii Tarcu, in Carpatii Meridionali.

Este pentru prima oara, dupa circa 200 de ani, cand in padurile din zona zimbrul va putea circula liber. Initial, animalele vor fi supravegheate intr-un tarc de 150 de hectare, timp de un an, interval necesar adaptarii la natura salbatica.

„Din pacate, zimbrul european este o specie pe cale de disparitie. Vom incepe acest proiect cu un numar de 21 de exemplare care vor fi pregatite pentru resalbaticire. Acum, in luna mai, am avut ocazia sa le eliberam intr-un tarc de aclimatizare si apoi intr-un tarc de resalbaticire (de circa 150 de hectare, n.r.). Dupa o supraveghere de un an, cu toate anotimpurile, vom vedea cum reactioneaza, cum se adapteaza la noile conditii. Anul viitor, in luna mai, vom elibera zimbrii in salbaticie”, a declarat Alexandru Burlacu de la WWF Romania.

Potrivit reprezentantilor WWF, in luna iunie ar mai putea fi aduse inca 10 exemplare, pentru ca la Armenis, localitatea unde se afla tarcul de 150 de hectare, sa fie o familie mare si echilibrata.

sursa foto: Facebook/WWF Romania

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Doar să-l ţineţi departe pe Bere şi pe Robu că se sinucid zimbrii dacă-i văd prin apropiere.