TIMISOARA. Ziua Imnului National va fi sarbatorita si in acest an, in centru,la Timisoara.
Autoritatile au stabilit ca ceremonialul din acest an sa aiba loc in Piata Libertatii. Evenimentul va incepe joi la ora 10, 5 minute mai tarziu fiind programata o slujba religioasa.
De la 10:22 timisorenii vor putea viziona un mic spectacol muzical sustinut de Muzica Militara a Brigazii 18 Cercetare Supraveghere Decebal, urmata de intonarea imnului national si defilarea detasamentului de onoare.
Data de 29 iulie marcheaza Ziua Imnului National al Romaniei – ‘Desteapta-te romane!’, simbol al unitatii Revolutiei Romane de la 1848.
La originea Imnului National al Romaniei se afla poemul ‘Un rasunet’ de Andrei Muresanu, pe o melodie culeasa de Anton Pann.
Continutul patriotic si national al poeziei a fost de natura sa insufleteasca numeroasele adunari ale militantilor pasoptisti pentru drepturi nationale, mai ales din Transilvania, Nicolae Balcescu numind acest imn ‘o adevarata Marsilieza romaneasca’.
‘Desteapta-te romane!’ a fost ales ca Imn National al Romaniei imediat dupa Decembrie 1989 si consacrat prin Constitutia din 1991.
Conform Constitutiei Romaniei, Imnul National este considerat simbol national, alaturi de drapelul tricolor, stema tarii si sigiliul statului.
Foto: arhiva