TIMISOARA. La inceputul secolul al XX-lea, zidurile cetatii Timisoarei erau aproape demolate, iar orasul se dezvolta in ritm rapid sub conducerea primarului Karol Telbisz. In aceasta perioada au fost ridicate si unele dintre cele mai frumoase cladiri din oras, si nu vorbim doar de cele aflate astazi in centrul orasului, ci si peste raul Bega.
La inceputul veacului trecut dinspre centrul orasului spre zona Maria se trecea pe un pod metalic, si deja fusese ridicata o cladire impozanta in 1901, Palatul Apelor din zilele noastre. Peste drum de acest imobil avea sa se iveasca un altul.
Doi ani mai tarziu, Franz Marschall, un comerciant binecunoscut in oras incepe sa ridice una dintre cele mai mari cladiri din oras la acea vreme. Planurile palatului au fost intocmite de Martin Gemeinhardt, iar lucrarile demareaza in 14 decembrie 1903.
„Martin Gemeinhardt, cel care a proiectat acest palat, este unul dintre pionierii stilului Secession din zona si de numele sau se leaga mai multe cladiri timisorene, ridicate in special in cartierele Iosefin si Elisabetin, cum ar fi de exemplu Casa Johann, Casa cu Pauni si Bufnite, Casa Romulus Nicolin, Palatul Casei de Economii, Palatul Karl Weisz, Palatul Gemeinhardt. Imobilul a fost construit la cererea familiei Marschall, oameni instariti si respectati ai orasului, unul dintre membrii sai, Ferenc Marschall, devenind in anul 1938, ministru al Agriculturii in Ungaria„, se arata in volumul „Calendar timisorean. File din Istoria Orasului”, al jurnalistului Zoltan Kovacs.
Palatul Marschall este o cladire impozanta cu trei fatade decorate cu elemente impresionante si are doua etaje.
„Cladirea dispune de elemente neogotioce reinterpretate in stilul inceputului de secol XX si este bogat ornamentata cu fluturi stilizati, cu elemente florake si decoratiuni in forma de nervuri gotice care amrcheaza axa mediana a celor doua fatade de la strada. Palatul are trei fatade, cea din mijloc fiind proiectata la ambele niveluri cu balcoane si pilastri, terminati in arcade moderne bogat ornamentate, strajuite de doua turnuri la al doilea nivel. pe fatadele laterale, partile centrale au balcon la primul nivel, iar in partea de sus troneaza ‘pomul vietii’ in stilizare artistica” completeaza acelasi Zoltan Kovacs.
Constructia palatului a fost finalizata cu 120 de ani in urma, la 1 noiembrie 1904. De-a lungul anilor, la parterul cladirii au fost magazine, iar la etaje erau apartamente de inchiriat. In perioada comunista, la parter a functionat si o frizerie.
Odata cu trecerea timpului cladirea s-a degradat, iar in 2017 au fost inaltate schele pe palat pentru renovare. Intregul proces a durat pana in 2024, cand cladirea a fost dezvelita din nou in toata splendoarea sa.
Pareri
A durat doar 10 ani sa-l renoveze. Penibil.