Ziua in care curajul nebun al unor tineri a pornit Revolutia Romana, la Timisoara. 16 Decembrie 1989
TIMISOARA. In urma cu 29 de ani, Timisoara se scutura din adormire, neputinta si intuneric, iesea in strada si isi striga dreptul la o viata descatusata din comunism. Spiritul ei neinfricat a fost si va ramane o legenda adevarata in istoria unui popor, care si-a croit atunci drumul spre lumina.
16 Decembrie 1989 a fost ziua in care a izbucnit revolta prin care aveam sa castigam cel mai de pret lucru pentru o natie: Libertatea!
CITESTE SI: Noi nu uitam. Scanteia Revolutiei de la Timisoara se aprindea in 15 Decembrie 1989, in Piata Maria
In acea zi de 16 decembrie, in jurul casei pastorului Laszlo Tokes din Piata Maria se adunasera cateva sute de oameni hotarati sa impiedice o decizie de evacuare a prelatului. Oamenii veneau din toate colturile orasului, in grupuri.
Pastorul Laszlo Tokes a iesit, la un moment dat, alaturi de primarul de atunci al Timisoarei, la fereastra casei in care locuia, in incercarea de a potoli multimea. Totul a fost, insa, in zadar.
Nimeni nu se astepta ca acesti oameni sa formeze o miscare in stare sa darame un sistem. La un moment dat, din multime, cineva a strigat “Libertate!“. Atunci, incepea sa se scrie istoria. Timisorenii au oprit tramvaiele in centru, s-au incolonat si au pornit spre Catedrala scandand “Jos Ceausescu!” In drum, ei au inlaturat toate simbolurile comuniste ce le-au iesit in cale.
Timisorenii vazusera cum dictaturile Europei de Est cadeau una cate una si stiau ca pot schimba si ei lucrurile. Asta avea sa se intimple, insa, a doua zi, pe 17 decembrie. Atunci se trageau primele focuri de arma si cadeau primii tineri rapusi de gloante.
CITESTE SI: Marturii cutremuratoare din 16 Decembrie 1989! Cum a trait acele clipe o fata de numai 18 ani
Pareri
RIP
Eroii nu mor niciodată…din sufletele celor care i-au prețuit, respectat, onorat și-și aduc mereu cu respect și recunoștință de sacrificiul lor suprem.
Am fost acolo atunci, cu ei, cu teamă și indignare dar ei erau prea sătui de o minciună grosolană numită comunism ca să se mai teamă.
Tancuri, transportoare blindate, mitraliere nebune în miez de noapte, furtună cu trăznete și fulgere apocaliptice, n-au semănăt teamă ci doar moarte și o sete de libertate neostoită, chiar și azi.
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace.
Nu s-a pornit către Catedrală. S-a pornit către complexul studențesc. Acolo s- a strigat studenți veniți cu noi. Studenții erau mai toți plecați, iar cei rămasi, inchisi in camine. Dupa vre-o 20 de min. s-pornit catre judeteana de partid ( actuala prefectura) pe langa conti si posta mare. La prefectura sau dat jos insemnele cu pcr s-a tras acel covor rosu de la intrare pe linile de tramvai, s-au spart geamuri, pănă au venit cu tunuri de apa dinspre baile neptun. Atunci ne-am intors in maria trecănd pe la catedrala. Asa a fost in seara de 16 decembri 1989 nu cred ca eram mai multi de 800 -1000 de oameni, aveam 17 ani.
Pacat de tineretea si sacrificiul lor!Dumnezeu sa-i odihneasca la loc cu lumina si verdeata!!Au profitat de jertfa lor nelegiuitii si hotii ,puscariabilii penali care ne conduc astazi…cu trei trandafiri pe sigla!!
sI CUI PRODEST???gUNOAIELOR,HOTILOR SI TALHARILOR CARE …POPULEAZA COLECTIA DE BORFASI DIN PARLAMENT???
„Timisorenii au oprit tramvaiele in centru, s-au incolonat si au pornit spre Catedrala scandand “Jos Ceausescu!” In drum, ei au inlaturat toate simbolurile comuniste ce le-au iesit in cale”- afirmatie gresita, pentru ca s-a format o coloana in Piata Sfanta Maria de vreo 3-400 de persoane, care a plecat spre Consiliul Judetean, luand-o la dreapta pe Tudor Vladimirescu, iar primul simbol comunist deranjat a fost la stema de pe peretele Consiliului Judetean. Apoi, in urma interventiei trupelor USLA, am fugit toti, unii inapoi la Maria, fiind deranjate doar cateva semne de circulatie de prin intersectie (pe atunci erau multe semne din material plastic, usor de spart, fiind la nivelul solului). La Maria au venit trupe care au inchis zona, populatia fiind alungata inclusiv cu spuma.
Eu sunt din Oradea. In zilele alea trebuia sa merg cu bunica la matusa din Timisoara. N-am mai mers pentru ca a inceput Revolutia. Aveam 11 ani. Am trait la intensitate maxima acele zile, eram si sunt implicat in politica pentru ca ascultam si atunci radioul liber si am urmarit politica si dupa ’89.
Dar motivul pentru care am vrut sa las un comentariu aici e pentru ca sa laud inca o data curajul absolut nebun al acelor tineri. In toti anii astia m-am gandit de multe ori cat de disperat, cat de scarbit poti sa fii incat sa fii dispus sa te lasi omorat de niste mizerii comuniste numai sa scapi din acea lume?! Cat de rau trebuie sa-ti fie zi de zi?
Eu am trait acele vremuri, eram copil, insa copiii sunt sensibili si am trait intens acei ani in care stateam si eu la cozi cu bunicii mei si cu parintii mei, anii aia gri, sentimentul ala de teama si inchisoarea zilnica in care ne duceam viata. Dar eram prea mic sa apuc sa ajung la acea exasperare a tinerilor care au facut acele gesturi extreme. Am revazut zilele astea momentul in care apar TABurile la catedrala din Timisoara si incep sa traga in oameni. Te apuca spaima si groaza si eu cel putin traiesc de fiecare data acel sentiment de spaima care iti merge pana in oase. Si din nou ma gandesc, ce curaj absolut ireal au avut acei oameni? Cat au fost de disperati si de suparati de au ajuns sa faca asemenea gesturi? Cel putin dupa ce au tras primele rafale, cei care s-au dus acolo s-au dus 500% constienti ca merg la moarte. Si totusi s-au dus. E ceva ce tinerii de azi nu o sa poata realiza niciodata. Si poate ca e mai bine asa. Dar pe noi, cei care le-am trait si le-am simtit, ne-au marcat pentru toata viata si cand suntem gravi, cand suntem seriosi, cand „nu totul merge” pentru noi, e din cauza asta. Pentru ca am trait pe pielea noastra ura totala, crima pusa in slujba minciunii, nonvaloarea ridicata pe piedestal. Ne-am maturizat brusc. Tineretea si copilaria noastra nu au fost unele normale pentru ca frica de moarte, supravietuirea in inchisoarea comunista, nu lasa loc pentru seninatate si rasul plin.
Niciodata nu o sa le putem fi recunoscatori asa cum ar trebui sa fim celor care au murit atunci. Nu voiau sa moara, nu aveau chef de eroisime, sunt convins. Dar au ajuns in punctul in care mizeria zilnica era mai oribila decat insasi moartea. Ma rog la Dumnezeu sa nu mai ajunga nimeni, niciodata intr-un asemenea loc.
„Curajul nebun al unor tineri”??? vreti sa spuneti curajul indus artificial de catre indivizi cu caciulile trase pe ochi care spargeau vitrinele in toata Piata Victoriei si incendiau, unor tineri care au fost usor atrasi in fata tragatorilor din diverse factiuni…romanii n-au curaj de doi lei, poti sa fii batut cu bestialitate pe strada si de cele mai multe ori nimeni nu are curaj sa te ajute. Meritam sa ne balacim in rahatul pe care il mirosim de-acum zilnic.
Ca unul care am trait si participat in revolutia din Timisoara incepand din 17 Dec. pot sa spun ca oameni in general si tineri ( printre care ma aflam si eu atunci ) in special ne doream caderea comunismului si intr-un fel il prevedeam stiind ca celelalte tari foste socialiste schimbasera regimul . Odata inceputa revolutia niciunul nu ne gandeam ca nu vom reusi , mai ales ca dupa 17 nu mai vedeai nici un militian in uniforma in Timisoara . Nu cei care au spart magazine si au furat au dat curaj revolutionarilor ci dorinta de Libertate si convingerea ca vremea comunistilor a trecut .