Zone de plaja, cu nisip, dar si toalete ecologice. Unde vom putea sta la soare in Timisoara pe malurile Begai?

TIMISOARA. Lucrarile de reabilitare a malurilor Begai sunt gata cam 70%, sustin reprezentantii Primariei Timisoara. Vom avea terase plutitoare, dar si zone cu nisip, unde timisorenii se vor putea intinde la soare, chiar pe sezlonguri. Totodata, din loc in loc vor fi puse toalete ecologice. Aceasta cu toate ca primarul Timisoarei sustinea ca ne scapa de ele si ca va amenaja toalete moderne in capitala Banatului.

„Lucrarile de reabilitare a malurillor canalului Bega sunt finalizate in proportie de aproximativ 70%. Ultimele lucrari de devieri si dezafectari de retele urmeaza sa se desfasoare in perioada imediat urmatoare. De asemenea, lucrarile de pregatire a terenului pentru spatiile verzi, plantari pomi, arbori si arbusti sunt finalizate in proportie de 60%. Continua lucrarile la caile de comunicatii pietonale si cicliste – statii de biciclete cu instalatii aferente, iluminat public, piste si alei, dar si la parte de lucrari hidrotehnice de puncte fixe de acostare, rampe de lansare in apa, platforme si terase pe taluz si trepte de acces, realizate in proportie de 75%”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, viceprimarul Dan Diaconu.

Potrivit reprezentantilor Primariei Timisoara, peste 5.000 de metri patrati vor fi amenajati cu nisip stabilizat pentru zone de relaxare si recreere. Unde anume? In locurile de joaca de langa Autogara din Iosefin si in Parcul Uzinei.

reabilitare maluri bega 2

In cadrul proiectului de modernizare a malurilor Begai sunt reabilitate toate aleile pietonale, sunt trasate piste de biciclete si amenajate 9 statii de inchirieri biciclete, cu 140 de biciclete, 6 fantani, 40 de gradene, terase belvedere si punti de acces, precum si doua rampe si platforme pentru interventii de urgenta. La final vom avea mai bine de 400 de banci, precum si 70 de sezlonguri. Pe alocuri vor fi puse si toalete ecologice.

Mare parte din aceste dotari ar fi trebuit sa ajunga deja la Timisoara, insa municipalitatea ar fi dat gres cu prima licitatie. Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, s-a reluat licitatia pentru 4 loturi de produse: biciclete, macarale, echipamente PSI si de prim ajutor, dupa ce licitatia de toalete ecologice a fost atribuita.

Conform datelor obtinute de la oficialii primariei, pe malurile Begai vom avea 28 de cabine de WC ecologice – pentru care a fost semnat deja contractul, echipamente IT, doua macarale ce se vor monta pe platformele ISU si vor fi folosite in activitatile lor specifice, 9 truse de prim ajutor, 9 stingatoare pentru incendii, precum si 140 de biciclete.

Pentru macarale, truse, stingatoare si biciclete ofertele sunt deschise din 9 iunie, asa ca e probabil sa le avem abia in toamna. Cat despre mijloacele de transport in comun pe Bega, celebrele vaporetto, firmele isi pot depune ofertele abia din 4 august. Potrivit caietului de sarcini, ambarcatiunile ar trebui sa fie aduse la Timisoara in 6 luni de la semnarea contractului cu firma castigatoare a licitatiei. Vaporasele sunt incluse in alt proiect si costa, dupa estimari, 3,1 milioane de euro.

***

Contractul de finantare pentru proiectul de reabilitare a malurilor Begai, in valoare de aproximativ 50 de milioane de lei, a fost semnat inca din 29 iunie 2012. Primim de la Uniunea Europeana aproape 30 de milioane de lei, bani pe care nu mai trebuie sa-i inapoiem, iar de lucrari se ocupa tot firma care a schimbat treptele Catedralei Mitropolitane din Timisoara, Tehnodomus, din Arad.

Canalul Bega a fost primul canal navigabil de pe teritoriul actual al Romaniei, construit intre 1728 si 1760. Are o lungime de 44 km pe teritoriul tarii noastre si 72 km pe teritoriul Serbiei. A fost aur pentru transportul comercial de marfuri, in perioada interbelica acesta a ajuns chiar si la 250.000 de tone pe an. In 1944, canalul Bega transporta aproximativ 500.000 de pasageri. In anul 1958 a fost inchis transportului de marfuri, iar aproape zece ani mai tarziu a fost inchis si transportului de persoane. Acum doi ani, in 2012, a fost redeschis incet incet navigatiei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. de cateva luni n-am mai vazut sa se lucreze la maluri! nici macar n-au turnat asfalt peste tot, ce sa mai vorbesc de terase si alte acareturi…

  2. Desigur, și o tot dau cu „navigabil” cand de fapt portile ecluzei Sanmihaiul Roman stau pe uscat ….asa da „monument” al potentialului urias ce l are canalul asta!

  3. Reabilitarea malurilor Begai a fost o lucrare pe care o asteptam de mult timp, din pacate proiectul si calitatea executiei nu sunt demne de un oras ca Timisoara. Tot ce s-a facut in proiectul asta e bataie de joc pe bani publici, fie ei primiti de la UE. Totul, de la proiect la pistele sinusoidale si pana la la rumegusul pe care ei il numesc asfalt este de slaba calitate, imi lasa impresia de fusareala facuta doar pentru a fi bifata mai tarziu ca o „mare” realizare pentru viitoarele alegeri. Trist.

  4. Un proiect major care se termina in stil romanesc….pistele de biciclete si aleile pietonale sunt prea inguste, chiar as fi curios ce zice proiectantul de asa ceva… pe cele mai multe portiuni se poate merge in ”sir indian” intr-o directie, intre bordura si stratul de asfalt sunt rosturi de 1 cm prin care cresc buruieni, stalpisorii metalici sunt de proasta calitate, multi au deja acoperirea superioara smulsa (bila superioara), nici nu sti daca ajuta la ceva sau sunt capcane! Sunt zone unde ploaia aduce pamant pe alee/pista, pistele sunt pline de crapaturi, s-au pus copacei dar multi s-au uscat, ar trebui taiati din copacii batrani pentru a face loc altora. Putea fi un proiect emblematic, din pacate proiectarea si realizare sunt mediocre.

  5. Prima data sa asfalteze orasul pe urma sa faca plaje pe malul begai

  6. Vreau sa vad ziua in care in Timisoara ai voie sa stai pe iarba intr-un spatiu public sau sa faci picnic. N-am nevoie de nisip, este praf destul in oras !