Zumba, fenomenul care a cucerit Timisoara. Cel mai indragit program de fitness din lume te ajuta sa dai jos kilogramele in plus


TIMISOARA. Zumba este unul dintre cele mai iubite programe de fitness din intreaga lume. in doar cateva luni, fenomenul a capatat o amploare fara margini si la Timisoara, timisorencele antrenandu-se in numar mare alaturi de instructori pregatiti peste hotare.

Claudiu Gutu este unul dintre acestia. S-a apucat de zumba in luna martie a anului trecut, a facut mai multe cursuri in Ungaria si Londra si s-a intors la Timisoara unde si-a deschis un club special de zumba. Sute de timisorence au invatat de la el cum sa capete incredere in ele, cum sa se mentina in forma si cum sa se elibereze de energiile negative. Multe recunosc cu usurinta ca Zumba Fitness este cea mai buna „cura” de slabire pe care au incercat-o.

Am inceput anul trecut in martie. Am fost la cursuri la Budapesta, in Londra, am un certificat de instructor de zumba. Cei care vin la sedintele pe care le tin eu sunt oameni de toate clasele sociale, de toate varstele, mi-au venit si nepoti, si copii si bunici. Cel mai varstnic participant a fost un batranel de 82 de ani, iar cel mai tanar un baietel de 3 ani”, ne povesteste Claudiu.

El recunoaste insa ca cei mai multi dintre cei care danseaza zumba in Timisoara sunt femei. Sunt si cativa barbati, dar majoritatea persoanelor de sex masculin prefera sa mearga la o sala de forta, unde pot trage de fiare.

Eu spun ca este o terapie fizica si psihica foarte buna. Zumba inlocuieste cu usurinta si aerobicul, sportul cu bicicleta si altele. Pasii sunt foarte usor de urmat, muzica da energie, iar distractia este si ea garantata”, mai spune Claudiu.

Zumba slabeste si da energie

Livia Basista este una dintre cele care participa la cursurile sustinute de Claudiu. E profesoara la o scoala din Timis si spune ca nu se mai poate lasa de zumba nici daca ar vrea.

Am fost foarte entuziasmata inca de la prima sedinta. A fost obositor, dar dupa cateva sedinte am capatat o energie extraordinara. Acolo mori incet, ajungi acasa, faci dus, iar apoi iesi in oras, pentru ca ai foarte multa energie. Am avut cateva kilograme in plus, pe care imi doream sa le dau jos. in cinci luni am slabit 20 de kilograme, am mers cam la doua sedinte pe saptamana”, explica Livia.

Pentru ea nu este atat de important ca a slabit, ci modul in care se simte dupa o sedinta de zumba. ”Am mai fost slaba, stiam cum este. Asta nu conteaza foarte mult pentru mine, dar zumba ma face sa ma simt foarte bine in pielea mea, mi-am facut foarte multi prieteni. A fost putin ciudat la inceput, pentru ca nu esti obisnuit cu asa ceva, dar este foarte antrenant”, completeaza Livia. Ea i-a invatat zumba si pe copiii carora le preda limba engleza, la o scoala din judet. Micutii, care se afla in clasa a V-a, au prins foarte repede si insista sa danseze zumba chiar si la orele de sport.

Pe langa importanta pe care o are pentru timisorence, zumba a ajutat si altfel comunitatea locala, ajutand oamenii sa constientizeze problema Autismului, o boala de care sufera si multi tineri. De Ziua Internationala de Constientizare a Autismului, Claudiu Gutu si cursantii lui au pus la care doua FlashMob-uri de zumba, in mall si in centrul Timisoarei.

O sedinta de zumba costa intre 10 si 15 lei. Se pot face insa si abonamente lunare, de 5, 8, 15 sedinte, ale caror preturi pornesc de la 50 de lei. In Romania au inceput deja sa vina antrenori vestiti din strainatate, experti in zumba, ca sa le invete pe fete cum sa se mentina in forma. De multe ori, romancele umplu pana la refuz salile de dans.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.